Anul exact al înființării școlii Jac nu-l cunoaștem însă în mod cert se situează în perioada 1850-1860 pentru că atunci s-au înființat toate școlile din această zonă. Ca și în cazul celorlalte școli și aici școala era una confesională, aparținând de biserică. Ceea ce o diferenția însă față de celelalte școli are comunei este faptul că ea aparținea de biserica ortodoxă și nu greco-catolică. Jacul a rămas tot timpul ortodox, localnicii nu au trecut niciodată la catolicism. Cert este faptul că în 1868 exista aici un învățător calificat iar școala funcționa într-o casă particulară. În anul 1878 se construiește un local propriu de școală, construcția fiind din lemn și era acoperită cu șindrilă. În 1882, școala primește ca donație un clopot și 5 iugăre de pământ iar în 1902 localul școlii se renovează, pereții de lemn sunt înlocuiți cu alții de cărămidă iar acoperișul de șindrilă este înlocuit cu altul de țiglă. În acest local s-au desfășurat cursurile până după cel de-al doilea război mondial. Un lucru de remarcat este acela că până în 1910 învățătorul de aici preda și în Romita. Motivul a fost acela că salariul dascălului era plătit de cetățeni și în acest fel învățătorul era susținut de două comunități și nu de una. Deși demersurile au fost numeroase, aprobări s-au dat însă finanțare aproape deloc, totuși în 1951, după ce Jacul devine comună, se construiește un nou local de școală cu două săli de clasă, una mare și una mică. Începând cu anul școlar 1959-1960 se înființează și aici ciclul gimnazial ce s-a menținut până în ziua de azi.Spațiul era insuficient însă pentru numărul tot mai mare de elevi și drept urmare se continuă demersurile pentru a se mai adăuga și alte săli de clasă. Să amintim faptul că în acea perioadă existau la Jac în jur de 200-250 de elevi în ciclul primar și gimnazial. În cele din urmă, în anul școlar 1968-1969 încep lucrările de extindere a localului școlii până la dimensiunile ce există astăzi. În anul școlar 2007-2008 aici au fost demarate ample lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii atât în ceea ce privește exteriorul cât și interiorul acesteia, fiind create spații moderne pentru băi, încălzire centrală, etc. Spațiul generos de care curtea școlii beneficiază a făcut posibilă realizarea unui modern parc de joacă ce face ca ambianța de aici să fie una deosebit de plăcută.
Site creat şi administrat de webinc